În minivacanța de Ziua Națională, polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au fost în stradă, în căutare de șoferi vitezomani, băuți sau drogați. Peste 100 de polițiști au fost la datorie, alături de colegii de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră, pe toate drumurile din județ.
Astfel, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive, precum și a conducătorilor de autovehicule care încalcă prevederile legale privind limitele de viteză.
Au fost verificate peste 775 de vehicule și legitimate peste 820 de persoane, fiind efectuate 521 de testări alcoolscopice și constatată săvârșirea a 8 infracțiuni la regimul rutier.
Urmare a activităților derulate au fost aplicate 245 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 93.210 de lei.
Totodată, au fost reținute 37 de permise de conducere și 11 de certificate de înmatriculare. Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: depășirea limitelor legale de viteză (20), conducere sub influența alcoolului (6), depășirea neregulamentară (4) și alte cauze (7).