Zeci de vitezomani, fără permise pe șoselele vasluiene. Amenzi de 383.000 de lei
Săptămâna trecută, polițiștii rutieri din județul Vaslui au derulat mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere, care au inclus controale în trafic, activități de prevenire în comunități, școli, grădinițe și zone aglomerate.
Au fost verificate peste 1.035 de vehicule și legitimate peste 1.200 de persoane, fiind aplicate 822 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 383.000 de lei.
Totodată, au fost efectuate 654 de testări privind consumul de alcool și consumul de substanțe psihoactive, a fost dispusă reținerea a 88 de permise de conducere, a 34 de certificate de înmatriculare și a 5 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Dintre acestea, 49 au fost reținute pentru depășirea limitei legale de viteză (în 2 cazuri cu mai multe de 70 de km/h peste limita legală admisă).









