Local

Zi cu ghinion pentru o șoferiță din Bârlad, care a parcat aiurea în centrul Vasluiului! Nu s-a gândit o clipă că va avea dosar penal!

Marți, la prânz, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, în baza unei sesizări a Poliției Locale Vaslui, au depistat și legitimat conducătoarea unui autoturism, înmatriculat provizoriu în județul Bacău, parcat neregulamentar pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că autorizația provizorie de circulație prezentată de femeia în vârstă de 24 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, este expirată din luna iunie 2022.

În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, fiind efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

5 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago