Zilele Culturale ale Municipiului Bârlad 2025. Poftiți la Târgul de Antichități, Târgul de Carte și Târgul Meșterilor Populari!

0
2277

Începute pe 16 mai, Zilele Culturale ale Municipiului Bârlad aduc, în acest weekend, o serie de evenimente culturale cu adevărat notabile.

Un weekend cultural care a început, vineri, 23 mai, cu lansarea cărții ”Antologia scriitorilor bârlădeni”, realizată de Valeriu Stancu. Ziua de 23 mai ar fi trebuit să marcheze și deschiderea a trei târguri, mult așteptate de bârlădeni: deschiderea Târgului de Antichități, a prof. Costel Giurcanu, inaugurarea Târgului de Carte ”In libris veritas” și inaugurarea Târgului Meșterilor Populari. Din păcate, ploaia torențială de vineri a amânat deschiderea târgurilor pentru ziua de sâmbătă dimineață.

499713345 3619376654866549 104925521349936802 n

ilele targ antichitati n2 ilele targ mesteri 33 ilelel targ carte 24

Târgurile sunt deschise până duminică, 25 mai, pe Platoul de la Piața Victoriei și sunt un bun prilej pentru bârlădeni de a participa la cele mai noi lansări editoriale, de a interacționa cu tradițiile populare – la Târgul Meșterilor Populari participă meșteri populari din diverse zone ale României – sau de a admira obiectele expuse la Târgul de antichități.

Ziua de sâmbătă, 24 mai, începe la Teatrul de Vară, Grădina Publică, de la ora 9.00, cu Concurs interjudețean de interpretare și dans popular ”Tradiții și obiceiuri”. Societatea de Științe Istorice, filiala Bârlad, organizează în sala de ședințe a Primăriei Bârlad simpozionul național ”Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și sferele de influență, 80 de ani”. La Clubul Copiilor ”Spiru Haret”, de la ora 11.30, are loc lansarea revistei ”Talent și Perseverență”, activități educative extrașcolare. Dr la ora 18.30, bârlădenii sunt invitați la teatru. Teatrul ”Victor Ion Popa” prezintă piesa ”Secretara, mortul și dulapul”, de Roy Cooney.

zilewle 24

Duminică, 25 mai,  Societatea de Geografie, Filiala Vaslui, organizează, la Biblioteca Municipală ”Stroe S.Belloescu”, o sesiune de comunicări. De la ora 10.30, Clubul Copiilor ”Spiru Haret” organizează vernisajul expoziției ”Icoana Bizantină”, expoziția de artă textilă ”Flori de mai” și o expoziție de fotografie. De la ora 12.00, sunteți așteptați la Cercul Militar Bârlad, la expoziția ”Colecții și colecționari bârlădeni”.

zilele barladului 24 mai

Să mai menționăm și deschiderea Anualei Artiștilor Plastici Bârlădeni, la Galeriile ”N.N.Tonitza”, în ziua de 23 mai, o expoziție de artă în care expun lucrări o serie de artiști contemporani, precum Aurica Baciu, Ghiță Cristian, Liliana Coșeru, Raluca Dănăilă, Cristian Gherghiță. Viorica Ghenghea și mulți alții. Expoziția este deschisă până pe 15 iunie.