”Viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total. Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem”, anunță Stoiciu, făcând colegii din PSD Vaslui să izbucnească.
”În acest caz nu poate fi decât o soluție pentru ca distinsa doamnă să rămână cu onoarea neștirbită: DEMISIA din Senat! PS: Repede, până nu oxidează principiile!!!”, postează președintele organizației județene PSD, deputatul Adrian Solomon. Viorica Stoiciu nu vrea să demisioneze din postul de senator al județului Vaslui.
La prânz, o altă demisie. Tânărul social-democrat Eduard Popica anunță că și-a dat demisia din postul de prefect al județului Vaslui.
”Astăzi închei un capitol important din viața mea profesională și anunț ca mi-am depus personal la Ministerul Afacerilor Interne demisia din funcția de Prefect al Județului Vaslui .
A fost o perioadă intensă, plină de provocări, dar și de realizări care nu ar fi fost posibile fără sprijinul colegilor din instituție, al tuturor instituțiilor cu care am colaborat, dar și al tuturor celor care au avut încredere în mine”, anunță dl. Popica.
Urmează o altă demisie, cu adevărat surprinzătoare. Viceprimarul PNL al Vasluiului, Daniel Bulumac, demisionează din postul de la primărie, circulând zvonuri despre un scandal intern, în urma căruia liberalul a refuzat să mai continue în umbra primarului Braniște.
”Această decizie vine în urma unei analize personale și este determinată de contextul politic actual la nivel local, în care direcțiile asumate de noua conducere a PNL Vaslui nu mai corespund principiilor în care cred, principii orientate către dezvoltare, construcție și responsabilitate față de comunitate.
Consider că implicarea în administrația publică trebuie să aibă ca obiectiv principal susținerea proiectelor necesare orașului și evitarea oricăror blocaje care pot afecta parcursul de dezvoltare al municipiului Vaslui. În momentul în care această viziune nu mai este împărtășită, cred că este corect să fac un pas înapoi din funcția executivă”, transmite Bulumac, dând naștere la tot felul de speculații.
După-amiază, consilierii locali AUR anunță că se gândesc cum vor vota bugetul orașului și împrumutul de 45 milioane lei. Liderul consilierilor AUR, președintele organizației municipale, îl avertizează pe primar că investițiile nu sunt făcute corect.
”Nu suntem de vânzare, domnule primar! Ați încercat să ne dați câte 50.000 de lei, pe amendamente, însă vasluienii ne-au trimis în Consiliul Local să le rezolvăm problemele, nu să primim bani contra voturi. Nu știm cum vom vota la buget și pentru împrumut, dar dacă va fi în beneficiul vasluienilor cred că va fi un vot pozitiv”, anunță Ionel Sandu.
Marius Arcăleanu, președintele PNL Vaslui, tună și fulgeră: nici consilierii PNL și nici cei ai Forței Dreptei nu vor vota bugetul și împrumutul

Seara, în acest maraton al declarațiilor și demisiilor, intervin și liberalii. Președintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, alături de consilierii locali liberali și de cei ai Forței Dreptei, din CL Vaslui, anunță că grupul PNL-Forța Dreptei, cinci consilieri, nu votează, miercuri, bugetul local şi nu vor aproba contractarea unui împrumut în valoare de 45 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului.
”Credem că un împrumut de o asemenea mărime, care va fi plătit din taxele şi impozitele vasluienilor, trebuie justificat doar după ce au fost epuizate toate posibilităţile de optimizare a cheltuielilor şi de mobilizare a resurselor interne.
Să contractezi un credit atât de mare fără să ajustezi structura cheltuielilor înseamnă să amâni criza pentru anii următori şi să împovărezi generaţiile viitoare. Bugetul de anul acesta, chiar după corectarea cifrelor, cuprinde cheltuieli de 442 milioane de lei, dintre care 212 milioane pentru funcţionare”, anunță Marius Arcăleanu.
Ce șanse are Braniște, pentru a trece bugetul și împrumutul prin CL Vaslui? Singura variantă: cei patru consilieri AUR!

Având în vedere declarațiile și evenimentele de ieri, se ridică întrebarea: are vreo șansă primarul Braniște să treacă de Consiliul Local atât bugetul orașului, cât și împrumutul de 45 milioane lei?
Marius Arcăleanu, președintele PNL, a anunțat că, pe lângă consilierii de la PNL și Forța Dreptei, nu vor vota bugetul nici consilierii locali USR, spunând că, în viziunea sa, nici consilierii AUR nu vor fi de acord, caz în care, a spus el, proiectele trebuie să se reîntoarcă la Executiv.
Un calcul simplu arată că, în scenariul lui Arcăleanu, dacă grupul celor patru consilieri AUR votează alături de PSD atunci Braniște nu va avea nicio problemă. Cele zece voturi ale consilierilor PSD, plus cele patru voturi AUR, ar trebui să treacă fără probleme bugetul și împrumutul de 9 milioane de euro. Mai știm că PSD se bazează pe votul consilierului PMP. Marcel Gangu, dar nu poate trece bugetul cu 11 voturi (în culise, se vorbește că Ana Maria Cristea, de la Forța Dreptei, ar vota alături de PSD, dar cât de corecte sunt informațiile?). În scenariul cu voturile consilierilor conduși de Ionel Sandu, ce va primi AUR la schimb, pentru aceste voturi favorabile? Postul de viceprimar? Scenariile sunt de tot felul, iar ziua de miercuri va însemna o tensiune maximă la ședința de Consiliu Local.