CREDINCIOȘI… Ca în fiecare an, pe data de 20 iulie credincioșii din întreaga țară îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, fiul unui preot al Legii vechi, care locuia dincolo de Iordan, în cetatea Tesve, din Galaad (Israel). În conștiința colectivă acesta a fost întotdeauna asociat cu ploile.
Potrivit scrierilor străvechi, a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, desfășurându-și întreaga activitate în regatul Israel din Samaria. Se spune că la naștere a fost învelit în scutece de foc și i s-a dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu.
Micuțul Ilie avea să devină mai mari apărători ai creștinilor și profet al Vechiului Testament. Ca orice sărbătoare importantă din calendarul creștin-ortodox, prăznuirea sa nu duce lipsă de tradiții, obiceiuri și superstiții de la care credincioșii nu se abat niciodată. Asta dacă vor ca întreaga familie să uite de necazuri pentru tot restul anului.
Împins de diavol, Sfântul Ilie a săvârșit păcatul uciderii părinților săi, ca mai apoi, cuprins de remușcări, să regrete fapta sa și să-i ceară iertare lui Dumnezeu. Acesta i-a oferit, în schimb, un car de foc și puterea de a-i ucide pe diavoli.
Din vechime, se spune că de fiecare dată când fulgeră, Sfântul umblă în carul său de foc, iar tunetul este semnul că a reușit să ucidă un diavol. De teamă că ploile, trăsnetele și grindina le-ar putea distruge recoltele, oamenii nu mai lucrează la câmp.
Totodată, până de Sfântul Ilie toate lumea se abține de la mere, întrucât se crede că acestea sunt fructele lui. Pe 20 iulie, oamenii duc fructele la biserică pentru a fi sfințite, întrucât există credința că doar astfel se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă.
Ca la fiecare sărbătoare importantă, multe dintre tradiții erau legate de măritiș. În noaptea de dinaintea Sfântului Ilie, fetele nemăritate obișnuiau să meargă pe câmpurile de cânepă și să se tăvălească dezbrăcate prin cultură.
În dimineața zilei de Sfântul Ilie, oamenii culegeau plante de leac, în special busuioc, și plante care erau folosite pentru vrăji și farmece. Busuiocul era dus de către femei la biserică, unde era sfințit. Acesta era apoi ars, iar cenușa rezultată se folosea în scopuri terapeutice.
