Prefectul Onofrei și secretarul de stat Scrioșteanu, alături de primarul Corneliu Stângă, vizită la locația viitorului PTF Bumbăta-Leova! Pod de pontoane, în primă fază!

0
651




”Vom deschide un nou punct vamal între România și R.Moldova”, anunță secretarul de stat Irinel Scrioșteanu, cel care a mers la Vetrișoaia, pentru a analiza stadiul lucrărilor la viitorul punct de trecere a frontierei.









”Am participat la o vizită de lucru împreună cu domnul Mircea Abrudean – șeful Cancelariei Prim-Ministrului, domnul Mihnea Claudiu Drumea – consilier de stat Cancelaria Prim-Ministrului, domnul Sorescu Gheorghe – secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, domnul Daniel Onofrei – prefectul județului Vaslui și reprezentanții autorităților locale, în județul Vaslui, comuna Vetrișoaia (sat Bumbăta), unde am pus la punct ultimele detalii pentru realizarea lucrărilor privind deschiderea primului punct vamal la granița României cu Moldova, după conflictul militar din Ucraina.

În cadrul acestei întâlniri, a avut loc semnarea protocolului de preluare în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR, a drumului comunal DC41 care face legătura între noul punct vamal și drumul național din proximitate DN24A. Scopul acestei preluări constă în demararea procedurilor de încadrare în categoria funcțională a drumurilor de interes național necesare modernizării acestuia, astfel încât să permită traficul camioanelor”, a anunțat Scrioșteanu.

Noul punct vamal de la Bumbăta va asigura traficul de persoane și de mărfuri la granița de est a României și va prevede și asigurarea funcționalității podului de pontoane între localitatea Bumbăta (RO) și Leova pe partea moldoveană.

Acesta va funcționa până la darea în trafic a noului pod împreună cu punctul de frontieră, pentru care s-a început deja licitația pentru proiectare, respectiv noul pod rutier Bumbăta-Leova.

Atât punctul provizoriu de trecere a frontierei, cât și noul pod cu punct vamal definitiv, sunt și vor fi amplasate acolo unde a existat un pod peste Prut, din care se mai văd încă pilonii de susținere, pod care a fost dinamitat de către ruși după ce au ocupat Basarabia.