Dr. Nelu Tătaru, președintele PNL Vaslui, după prezentarea noilor Legi ale Educației: ”Avem nevoie de o reformă adevărată a sistemului de educație”

0
410




Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni, 27 februarie, la prezentarea noilor Legi ale Educației, că la Bacalaureat vor fi două probe de competențe lingvistice, de limbă străină, „pentru a crește potențialul de angajare”, va fi introdus bacul tehnologic, iar elevii „cu performanțe școlare înalte” vor putea promova 2 ani de studii într-unul. Noua formă a Bacalaureatului va intra în vigoare din 2028, a precizat Deca.









Iată și alte elemente din Legile Educației, prezentate de Deca, care sunt vor deveni realitate, peste câțiva ani:

Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie,

Bursa de merit crește de la 200 de lei pe lună la 450 de lei pe lună.

Bursele pentru olimpici vor fi de 700 de lei pe lună,

Elevii cu performanțe școlare înalte vor putea să promoveze 2 ani de studii într-un singur an școlar,

Elevii care câștigă medalii la sporturi olimpice organizate de Federațiile sportive naționale vor beneficia de burse de merit.

”Educația și sănătatea merg mână-n mână. Am mai spus-o, dar o voi repeta de fiecare dată când am ocazia.

Poate sunt subiecte care nu generează atât de multe știri…nu atrag atenția sau nu fac atât de mult rating, însă trebuie să fim conștienți de faptul că fără educație nu există progres.

Trebuie să susținem performanța și accesul neîngrădit la educație, prevenirea și combaterea abandonului școlar, un învățământ centrat pe elevi și studenți și un act educațional adaptat în funcție de nevoile și dorințele lor, dar și creșterea calității în educație.

Avem nevoie de o reformă adevărată a sistemului de educație, în urma căreia elevii și studenții să iasă mai bine pregătiți de pe băncile școlii și să fie pregătiți pentru viață și pentru provocările acesteia”, a postat, pe rețelele de socializare, dr. Nelu Tătaru, deputat PNL de Vaslui, președintele organizației județene PNL.