Peste 160.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Timpul de așteptare: 20 de ore
Duminică, după orele prânzului, peste 50.000 de oameni așteptau la coadă, pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Potrivit jandarmilor, până duminică după-amiază, au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi cele ale Sfântului Pantelimon, aşezate într-un baldachin amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, aproximativ 160.000 de persoane.

Totodată, duminică la ora 14.30 la rând se aflau peste 50.000 de credincioşi, timpul de aşteptare fiind de 20 de ore. Rândul se întinde pe o lungime de peste şase kilometri, mai multe artere din zona centrală a oraşului fiind închise circulaţiei. (Sursa foto: Facebook Doxologia.ro)









