Percheziții la Vaslui și Ferești, articoie pirotehnice ilegale confiscate de polițiști

0
627

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, în cooperare cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Vaslui și Serviciului Criminalistic, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințe din municipiul Vaslui și comuna Ferești, în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Cu ocazia activităților desfășurate, poliţiştii au ridicat din locuințe, în vederea cercetării, peste 3.800 de articole pirotehnice deținute fără drept, din categoriile F1, F2, P1, în valoare de peste 1.500 lei. Totodată, persoanele verificate nu erau autorizate conform legii nr. 126 din 1995 (modificată) privind regimul materiilor explozive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii vasluieni sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept” și „comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.  

Poliţiştii vasluieni reamintesc faptul că: 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică astfel :

  1. a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni