Categories: Covid-19Local

A plouat cu amenzi, în week-end! Peste 270 de vasluieni fără mască, arși la buzunare!

NU E DE GLUMĂ… Sute de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, din județul Vaslui, au acționat în acest week-end, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid 19.

Au fost derulate un număr de 12 misiuni specifice și organizate 15 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunii au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare în mijloacele de transport în comun pe timpul stării de alertă.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 117 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 194 mijloace de transport și au fost legitimate peste 660 de persoane, în total au fost aplicate 271 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 170.000 de lei.

Concluzia? Purtați mască, dacă nu vreți să fiți amendați de Poliție!

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

14 minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

31 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago