Home Local FOTO Impact violent pe DN 28, în zona Budăi, județul Iași. Două...

FOTO Impact violent pe DN 28, în zona Budăi, județul Iași. Două victime au rămas încarcerate

0

În această dimineață, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit la un accident rutier produs pe DN 28, în zona Budăi – Podu Iloaiei, în care au fost implicate două autoturisme.

În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, fiind extrase în siguranță de echipajele de descarcerare și preluate de echipajele medicale, care le-au transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Potrivit unor informații de pe rețelele sociale, acul vitezometrului la una dintre mașinile implicate s-ar fi oprit la peste 100 km/oră, în localitate!

accident podu iloaiei 2

”Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit la un accident rutier produs pe DN 28, în zona Budăi, orașul Podu Iloaiei, în care sunt implicate două autoturisme.

Din primele informații, în urma impactului au rezultat două victime conștiente, încarcerate, pentru salvarea acestora fiind mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul ISU Iași și al Serviciului de Ambulanță Județean.

La locul evenimentului, au fost trimise:

– o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași;

– două autospeciale de intervenție și descarcerare (AID), din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași și al Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos;

– un echipaj EPA din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos;

– un echipaj de prim ajutor de tip B aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Iași”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version