Un grav accident rutier s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 6.00, la Voinești, comuna Vulturești, pe drumul național Vaslui-Negrești-Roman. Un autoturism a intrat în coliziune cu o combină, fiind rănită o persoană din autoturism.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Negrești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul pentru descarcerare. Echipajul de intervenție a fost format din șase militari.
În urma impactului, o femeie aflată în autoturism a fost rănită. Aceasta a reușit să iasă din mașină, înainte de intervenția pompierilor, astfel că nu a fost nevoie de descarcerare.
Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii militari au rămas la locul accidentului pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Deocamdată, nu au fost comunicate împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea.














