Amendă judiciară record aplicată unui fost prefect de Iași, avocat într-un dosar al Judecătoriei Vaslui! Tribunalul Vaslui a anulat decizia colegilor de la Judecătorie!

0
1635




Sămânță de scandal în instanțele vasluiene, după ce magistrații Judecătoriei Vaslui au aplicat o amendă judiciară record unui avocat din Iași, Dragoș Tomașeschi, fost prefect al județului vecin, cu ani în urmă. Din motive pe care nu le cunoaștem, în data de 6 decembrie 2021, Judecătoria Vaslui i-a aplicat avocatului Tomașeschi o amendă judiciară de 5.000 lei, cea mai mare amendă care s-ar fi aplicat până atunci la Vaslui, unui avocat. Tomașeschi a contestat imediat amenda, iar sentința Tribunalului Vaslui, din urmă cu două zile, i-a blocat pe magistrații Judecătoriei.









”În baza art. 284 alin 3 Cod de procedură penală, admite cererea privind anularea amenzii judiciare în cuantum de 5000 lei aplicată petentului avocat TOMAŞESCHI DRAGOMIR, cu sediul în Iaşi, str. Grigore Ureche, nr.7, Casa cu Absidă, jud. Iaşi, prin încheierea pronunţată la 06.12.2021, dosar penal nr. 635/89/2016* al Judecătoriei Vaslui. Anulează amenda judiciară sus menţionată. În temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin intermediul grefei instanței, azi 05.01.2022”, este sentința de pe portalul Tribunalului Vaslui.

Avocații din Vaslui au rămas mască, auzind de amenda primită de colegul lor ieșean. ”Nu am auzit în viața mea de amendă judiciară de 5.000 de lei! În general, au mai fost cazuri de 1.000 de lei, 2.000 de lei, că nu te prezinți la instanță sau instanța consideră că este sfidată, cam astea sunt situațiile, nicidecum suma asta uriașă. Nu știm ce o fi acolo, de ce a primit suma asta așa de mare, doar judecătorul care a aplicat amenda poate ști”, a spus un avocat vasluian.