Astăzi, ar fi fost zi de sărbătoare comunistă, cu mici și bere în pădurile din jurul Vasluiului

0
358




Defilare 23 August 1975 – Mulțumiri „FB Vasluiul Comunist”

AU TRECUT 31 DE ANI… Ziua de 23 august 1989 este, conform datelor oficiale, ultima zi din perioada comunistă în care s-a defilat prin centrul Vasluiului, s-au strigat mesaje de susținere pentru Nicolae Ceaușescu, iar oamenii muncii au afișat tot felul de mesaje, scrise pe cartoane sau pe pancarte uriașe.









Între 1948 și 1989, pe 23 august se organizau pe cuprinsul întregii țări ample demonstrații în care erau omagiate realizările regimului comunist prin defilări-gigant prin fața tribunelor din care priveau cei din vârful nomenclaturii comuniste.

La Vaslui, prim-secretarul, primarul municipiului, șeful Miliției județene sau comandanții unităților militare primeau onorul din partea militarilor, a muncitorilor din fabrici sau a elevilor. La ultima paradă de 23 august, în 1989, în centrul orașului au fost peste 15.000 de oameni, care au defilat și au strigat lozinci comuniste.

La fel de adevărat este și că ziua de 23 august era liberă, toată lumea mergea la paradă sau se pregătea de petrecere. Mii și mii de vasluieni mergeau în pădure la Brodoc, cu autobuzele încovoiate de lume, cu zonă de agrement. Sfârâiau mititeii în pădure, iar fumul de la grătare putea fi văzut din oraș. La fel de tare se auzeau și grătarele de bere, din metal, pentru că toată lumea consuma bere, de 23 august, și mânca mici. Sute de familii, care nu aveau mașini sau nu doreau să se calce în picioare în autobuzele spre Brodoc, mergeau în Copou, acolo unde se așezau pe iarbă.

Astăzi, 23 august 202, în plină pandemie de coronavirus, toate aceste manifestări sunt istorie. Fac parte dintr-o istorie pe care unii vasluieni o regretă, iar cei mai tineri nu au cunoscut-o. Mulțumim pentru fotografie paginii de Facebook Vasluiul Comunist.