ASTĂZI este Ziua Unirii Principatelor Române! ”Trenul Unirii” ajunge luni dimineață la Bârlad și Vaslui! Programul complet al acestei zile!

0
1236




Pentru a marca împlinirea a 163 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, zi sărbătorită în fiecare an pe 24 ianuarie, conducerea CFR Călători a numit simbolic, pentru o zi, garnitura IR 1661 București Nord – Iași, „Trenul Unirii”. Remorcat de o locomotivă tricoloră, „Trenul Unirii” va pleca din București Nord către Iași la ora 6.24, cu opriri la Ploiești Sud (7.01), Buzău (8.06), Focșani (9.04), Tecuci (9.44), Bârlad (10.34), Vaslui (11.16), Bârnova (11.56) și Iași (12.19).









La Vaslui și Bârlad,trenul tricolor va fi așteptat de sute de persoane, copii și adulți, care de la prichindei și până la vârstnici, care vor face poze cu locomotiva tricoloră. În perioada în care ”Trenul Unirii” va staționa în cele două gări, din difuzoare va fi difuzată „Hora Unirii”, pe versurile lui Vasile Alecsandri, iar oamenii se pot prinde în horă.

Muzică populară și un emoționant program artistic, în centrul Vasluiului

Consiliul Județean, Primăria Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale vor organiza luni, începând cu ora 16.00, în centrul civic al municipiului Vaslui, manifestarea ”163 de ani de la Unirea Principatelor Române”. Programul cuprinde o evocare a momentului istoric de către actorii Teatrului ”Victor Ion Popa” Bârlad, urmată de spectacolul folcloric susținut de Rapsodia Vasluiului, solista Raluca Radu și Fetele de la Botoșani. Evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor menite a preveni răspândirea COVID-19 în rândul participanților.