Avem informații de ULTIMĂ ORĂ despre modernizarea Bulevardului Epureanu, din Bârlad! ”Pe anumite străzi, vrem să turnăm asfalt, la începutul anului 2023”, spune Cătălin Simion, manager general Nomis 2003

0
2807




Cunoscut de către bârlădeni și șoferii de trafic greu drept șoseaua de centură a orașului, timp de zeci de ani, bulevardul Epureanu este acum un uriaș șantier, spre nemulțumirea unor localnici. Strada a fost decapată complet, autoturismele sau furgonetele circulă destul de greu, condițiile sunt foarte grele, atunci când plouă. Managerul general al Nomis 2003, compania care a câștigat cel mai mare proiect de modernizare din istoria Bârladului, dl. Cătălin Simion, spune că situația de pe Epureanu este grea, din cauza unor probleme ivite la conductele aflate sub bulervard.









Majoritatea conductelor de apă și canalizare, vechi de 50-60 de ani, au cedat, astfel că, în câteva locuri, echipele Aquavas sunt nevoite să facă lucrări ample, blocând traficul pe stradă.

”Așteptăm ca Aquavas să termine de montat noile conducte de apă și canal. Mai sunt și alte probleme pe Epureanu, se întind cabluri, lucrări care trebuie făcute acum, înainte de a trece la pasul următor. Noi încercăm ca, în cel mai scurt timp, odată cu finalizarea lucrărilor de care am menționat, să redăm strada traficului ușor, între strada Mihail Kogălniceanu și Bulevarul Republicii, până la sfârșitul anului. Sunt lucrări care nu țin de noi, alte firme trebuie să-și rezolve problemele, înainte de a face pasul următor.

Sunt mari probleme și către Podul Verde, la intersecția cu Mihail Kogălniceanu, trebuie înlocuite toate conductele de canalizare, să nu mai spunem că toate străzile, inclusiv Epureanu, vor suporta lucrări la sistemele de iluminat public, iluminatul va fi complet modernizat, ceea ce îngreunează sarcina noastră. În plus, se vor înlocuit și vechile conducte pluviale, cu conducte noi, ceea ce conduce la întârzieri.

Până în momentul de față, noi am respectat tot scrie în documentație, caietul de sarcini și proiect tehnic, vom lucra în continuare, numai să ne permită vremea. Ne cerem scuze bârlădenilor pentru disconfortul creat”, a explicat dl. Simion.

Dacă vremea va fi favorabilă lucrărilor de construcție, managerul companiei Nomis 2003 spune că și-ar dori ca, la începutul anului viitor să se treacă cu primul strat de asfalt, pe o serie de străzi pe care s-au făcut lucrări complete, inclusiv înlocuirea conductelor de apă și canalizare, cum este strada Dragoș Vodă.

Reamintim că, în iulie a.c., s-a dat startul celui mai mare proiect de infrastructură din istoria municipiului Bârlad, un proiect care va schimba din temelii imaginea acestui frumos municipiu. Dumitru Boroș, primarul Bârladului, spunea, atunci, că este cel mai ambițios proiect de refacere a Bârladului, de după 1990.