Beat și fără permis de conducere, un tânăr din Bârlad era zmeu pe străzile orașului! Noroc de Poliția Rutieră, care l-a dat jos de la volan!

0
623




Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr, în vârstă de 18 ani, din oraș, care ar fi condus un autoturism fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența alcoolului.









La data de 3 octombrie 2022, aproape de miezul nopții, un echipaj al Biroului Rutier Bârlad, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada A.I. Cuza din Bârlad, a depistat și oprit, în vederea verificării, un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr, în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Bârlad în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În data de 4 octombrie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni l-au reținut pe tânăr pe o perioadă de 24 ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

CITEȘTE și: