Când ieșiți public, să explicați aceste cifre, domnule prefect Gologan?

0
571




SCANDALOS… Județul Vaslui are 3.637 de cazuri de coronavirus. Asta anunță, printr-un comunicat oficial, Prefectura Vaslui. Dar, câte cazuri sunt la Vaslui, la Bârlad sau Huși, de ce nu se explică? De ce nu iese din bârlog prefectul Gologan, să explice vasluienilor de ce suntem printre primele județe din țară, ca număr de îmbolnăviri zilnice? Care sunt focarele care conduc la aceste creșteri spectaculoase?









Nimic, dar absolut nimic despre aceste situații grave, care ar trebui explicate populației. Se dau comunicate seci, fără nicio importanță. Se trimit la București raportări sterile, după care aflăm că la Huși sau la Bârlad este un procent uriaș de îmbolnăviri. Este o iresponsabilitatea crasă a Guvernului, care nu spune nimic despre situațiile critice.

Iată, cu titlu informativ, situația județului Vaslui, de seara trecută:

„Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui astăzi, 10.10.2020, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, se prezintă astfel:

3637 de cazuri confirmate cu noul coronavirus:

  • -362 de persoane internate în spital:
    • 348 pe secții
      • asimptomatici 9,
      • forme ușoare 91,
      • forme medii 207,
      • forme severe 41
    • 14 în ATI;
  • -96 de persoane decedate;
  • -2584 de persoane vindecate;
  • -470 de persoane pozitive la domiciliu;
  • -78 de persoane confirmate pozitiv aflate în Spitalul de Psihiatrie Murgeni;
  • -47 de persoane confirmate pozitiv aflate în Centrul de Recuperare și Reabilitare Râșești.

Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În cursul zilei de ieri, 09 octombrie 2020, 118 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și 51 de polițiști locali au desfășurat 4 misiuni specifice.

S-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în cazul a 378 de persoane. De asemenea, 44 de societăți comerciale/ PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de alertă.

Polițiștii vasluieni acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli”.

Puțin, prea puțin. Zero informații pentru vasluieni.