Ciomăgarii din Tunsești au fost duși în arest, pentru 30 de zile

0
338




SCANDALOS… Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au reținut doi bărbați din comuna Bogdănița, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau violențe, violare de domiciliu și amenințare.









Este vorba de doi șmecheri locali, în vârstă de 31, respectiv 34 de ani, din satul Tunsești, care credeau că pot bate pe oricine, pentru că nu pățesc nimic.

Concret, în data de 15 august a.c., ora 16.00, cei doi bărbați cercetați ar fi pătruns, fără drept, în locuința unui bărbat de 69 de ani, din Tunsești, ocazie cu care i-ar fi aplicat acestuia lovituri în zona capului. Totodată, a fost stabilit și faptul că agresiunea s-a produs pe fondul consumului de alcool și al unui conflict mai vechi.

Persoana vătămată a fost examinată medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 12-13 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de 15 august a.c., polițiștii i-au reținut pe cei doi bărbați pentru o perioadă de 24 de ore. Ieri, aceștia au fost prezentați Judecătoriei Bârlad, care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.