Coadă IMENSĂ de mașini pe DN 24 Vaslui-Bârlad! Se face anchetă de circulație!

0
4182




Este un blocaj uriaș pe drumul național 24, în zona comunei Muntenii de Jos, sute de mașini așteptând să plece spre Bârlad sau București, în timp ce altele se îndreaptă spre Vaslui, Iași etc. Deși unii șoferi au crezut că este vorba de un accident undeva în zona Băcăoani, adevărul este altul: se face o uriașă anchetă de circulație origine destinație, cu toate mașinile aflate în trafic.









Ce înseamnă asta și care este scopul anchetelor de circulație de acest gen? Ne explică Mugurel Laicu, directorul DRDP Iași:

”Anchetele se vor desfășura pe întreaga rețea de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi, aflate în administrarea CNAIR deci și pe întreaga rețea administrată de DRDP IASI.

Acest studiu științific este coordonat prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN – și va constitui baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale .

Vor fi echipaje mixte CNAIR – Poliția Română (recenzori și agenți de circulație) care vor invita conducătorii de vehicule pe o bandă de rezervă și le vor adresa un set de întrebări, care vor consta în:

1. originea plecării în cursa (ex.: Iasi, Vaslui, Tg Neamț etc );

2. destinația cursei (ex.: Suceava, Harlau, Raducaneni etc );

3. scopul călătoriei (ex.: turistic, acasă, loc de muncă, alte scopuri);

4. pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii;

pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.

– Nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare, iar întrebările vizează :

– direcțiile de deplasare,

– scopul deplasării,

– natura transportului,

ATENȚIE : informațiile solicitate sunt complet anonime în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor”.

La Vaslui, pe Drumul Național 24, ancheta se desfășoară astăzi în două etape, prima de la 8.00 la 12.00, iar a doua de la 14.00 la 18.00, ambele în zona Secuia.