Colonelul (r) Mihai Focșa solicită să fie mobilizat în Armata României, pentru apărarea țării! Și activistul vasluian Jenică Rusu solicită public înrolarea sa!

0
2738




Iminența unui conflict cu Rusia, de la granița cu Ucraina, dar și zvonurile lansate de posibile atacuri ale armatei lui Putin asupra României i-au făcut pe mai mulți patrioți vasluieni să ceară, în regim de urgență, mobilizarea în rândul forțelor armate ale României, pentru apărarea granițelor și a identității naționale. Unul dintre aceștia, un patriot adevărat, colonelul (r) Mihai Focșa a depus astăzi cerere la Centrul Militar Județean, pentru a fi mobilizat în armată.









”Nu voi sta impasibil să văd cum România este atacată. Vreau să fiu prezent acolo unde țara mea dragă are nevoie de mine, în prima linie a frontului. Sper să primesc un răspuns pozitiv la solicitarea mea”, a spus colonelul vasluian.

Și activistul Jenică Rusu, cel care a creat pagina de Facebook TV Dumești, a depus cerere oficială la Centrul Militar Județean pentru mobilizarea sa de îndată, la cerere.

”Subsemnatul Rusu Jenică, …., în calitate de rezervist al Armatei Române, posesor al livretului militar seria… nr. … emis de Ministerul Apărării Naționale,….,vă rog respectuos să aprobați/ dispuneți/ acceptați mobilizarea mea de urgență în forțele armate ale României, gest pe care îl fac din conștiință, mânat din sentimente patriotice, din iubire de glie, neam și patrie, asemenea înaintașilor mei, bunici și străbunici, luptători pe fronturile de apărarea ale Patriei, având în vedere și faptul că poporul român în timp de pace mi-a asigurat din munca tuturor românilor salariul/solda militară/pensia militară, astfel căconsider numai normal să onorez jurământul militar față de Patrie și încrederea cetățenilor acordată în timp de pace, ca să mă prezint de astăzi la mobilizare, de va fi nevoie până la sacrificiul suprem, să fiu în linia I pe aliniamentul frontului de apărare al țării.

PATRIA MEA CONSIDER CĂ ESTE ORIUNDE VA FI NEVOIE DE MINE, DAR NU MAI DEPARTE DE NICI UN METRU DE LINIA I A FRONTULUI ORIUNDE VA FI ACESTA, MAI ALES ÎN VREMURI DE RESTRIȘTE.

Mai mult de atât, alte state, cum ar fi Franța prin președintele acestui stat, a anunțat public disponibilitatea de a trimite în România trupe franceze sub egida NATO, pentru a preîntâmpina eventuale atacuri ale Rusiei care ar putea pune în pericol inclusiv România, la fel cum și-au anunțat disponibilitatea și alte state membre NATO pentru a apăra România.Ce ar zice cetățenii și militarii altor state care vor să sprijine România, dacă rezerviștilor Armatei Române, la solicitarea lor, nu li s-ar acorda de către statul român, privilegiul și onoarea, de a fi în prima linie a frontului?!”, a anunțat activistul vasluian.