Home Stirile Vasluianul Cum au sărbătorit hușenii Mica Unire! Deputatul Eduard Popica, primarul Ioan Ciupilan...

Cum au sărbătorit hușenii Mica Unire! Deputatul Eduard Popica, primarul Ioan Ciupilan și președintele Dumitru Buzatu, în mijlocul hușenilor!

0
husi ioan ciupilan dumitru buzatu eduard popica

Mica Unire a fost marcată la Huși, luni, la prânz, cu depuneri de coroane și un remember al evenimentelor petrecute în urmă cu 163 de ani, având în vedere că municipiul dintre vii își dispută, alături de Bârlad, locul de naștere al Domnitorului Unirii, Al:I.Cuza. La invitația primarului municipiului Huși, Ioan Ciupilan, la evenimentul festiv dedicat Micii Uniri, de la 24 ianuarie 1859, organizată la bustul domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în Parcul Cuza Vodă din Huși, au participat oficialități județene, parlamentari. La final, s-a dansat Hora Unirii, ca un semnal că românii sunt și vor fi uniți, oricând este nevoie.

”Împreună cu colegii de partid, am depus o coroană de de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar în final am dansat Hora Unirii. Chiar dacă hușenii și bârlădenii se luptă pentru statutul de concitadini ai lui Cuza, județul Vaslui este legat sufletește de cel considerat un simbol al unității statale.

Vasluiul a dat o serie de personalități, care au avut contribuții majore la înfăptuirea României moderne, cum ar fi Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Costache Epureanu, Theodor Rosetti și mulți alții. De aceea, trebuie să ne cinstim valorile poporului român, care au contribuit la primul pas către marea unire de la 1 decembrie 1918”, a declarat deputatul de Vaslui, Eduard Popica..

La eveniment au participat militari de la Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenție la Dezastre) ”General Gheorghe Teleman” de la Huși, autorități județene, reprezentanți ai unor instituții din oraș și elevi.

Exit mobile version