Cutremur la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu”, din Bârlad! 13 clase sunt blocate de Covid 19!

0
437




AGITAȚIE… Ieri dimineață, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a trimis o adresă către Prefectura Vaslui, prin care se aducea la cunoștința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ din județ, în vederea suspendării cursurilor școlare organizate în scenariul nr. 1 și 2 în 66 de clase, din 18 unități de învățământ.









Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui, întrunit în ședință extraordinară, a adoptat Hotărârea numărul 45, prin care a aprobat suspendarea cursurilor școlare organizate în scenariul nr. 1 și 2 în cele 18 unități de învățământ, în contextul confirmării unor cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, începând cu data de 19 octombrie 2020.

În perioada de suspendare a cursurilor, conducerile celor 18 unități de învățământ vor dispune realizarea următoarelor activități obligatorii:

  • a) curățenia și aerisirea claselor/ sălilor;
  • b) dezinfecția curentă și terminală a spațiilor celor 18 unități de învățământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete;
  • c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toți contacții direcți din cadrul unităților de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați/carantinați la domiciliu.