Rămas bun, Daniel Ouatu! Vasluienii nu te vor uita niciodată!

102 vizualizări

A fost un om bun, blând, cu un zâmbet cald, care a știut să navigheze pe marea agitată a afacerilor românești, timp de 34 de ani. Un manager bun. L-am cunoscut atunci când eram copii, în cartierul 13 Decembrie, din Vaslui. O familie excepțională, de mecanici auto, înainte de 1989, oameni calmi, cumpătați, liniștiți. De acolo, a deprins și meseria, domeniul pe care l-a iubit atât de mult. Acum, nu mai este printre noi.

Mediul de afaceri vasluian este în doliu după moartea lui Daniel Ouatu, unul dintre managerii cunoscuți ai orașului, care și-a construit cea mai mare parte a activității profesionale în domeniul auto.

Avea doar 60 de ani. O boală necruțătoare l-a luat dintre n0i.

PUBLICITATE
Silver Mall

Daniel Ouatu a dezvoltat, de-a lungul a peste trei decenii, o afacere care a devenit un nume cunoscut pentru numeroși șoferi din Vaslui și din județ. Activitatea companiei sale a cuprins servicii auto, reparații și asistență pentru gestionarea daunelor, iar în timp antreprenorul vasluian a reușit să dezvolte și colaborări importante cu producători din industria auto.

Una dintre realizările sale profesionale a fost dezvoltarea la Vaslui a reprezentării regionale pentru un constructor auto, într-o piață în care centrele economice mai mari din Moldova, precum Iași sau Bacău, reprezintă în mod obișnuit principalele puncte de interes pentru marile companii.

Dispariția sa lasă în urmă o afacere construită în 34 de ani de activitate, dar și numeroși oameni – familie, angajați, colaboratori și cunoscuți – pentru care vestea morții sale reprezintă o grea pierdere.

Trupul neînsuflețit al lui Daniel va fi depus luni la Biserica „Sfântul Nicolae” din Moara Grecilor, iar înmormântarea va avea loc marți, 8 septembrie.

Redacția Vasluianul transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.

PUBLICITATE
Filli`s

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Trebuie citit
Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.