AcasăUncategorizedDr. Nelu Tătaru: Din păcate, liberalismul a murit în județul Vaslui

Dr. Nelu Tătaru: Din păcate, liberalismul a murit în județul Vaslui

Mandatul fostului ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru, de deputat PNL al județului Vaslui, s-a încheiat. Este un moment dureros în care chirurgul hușean trage linis peste un an electoral zbuciumat, iar concluziile sunt dureroase. 

”Dragi prieteni,

În cele mai întunecate momente, nu avem nevoie de sfaturi, ci de soluții. De soluții are nevoie România acum.

Stimați politicieni,

Nu uitați că poziția, performanța și atitudinea sunt toate rezultatul propriilor decizii. La ușa României trebuie „să bată” o absorbție mai mare a fondurilor europene, proiectele de dezvoltare (care să fie și implementate), dar mai ales investitorii și investițiile.

LUPTA PENTRU PUTERE nu trebuie sa fie cartea de vizită a României, ci stabilitatea! Din păcate, zilele acestea auzim diverse nume, tabere, ascultăm discursuri contondente, dar NU și planuri concrete pentru viitorul românilor! Despre români ar trebui să fie vorba…”, crede dl. Tătaru.

Acesta are un mesaj și pentru locuitorii județului Vaslui. 

Stimați vasluieni,

Mandatul meu în Parlamentul României a luat sfârșit! Timp de 4 ani am avut responsabilitatea de a reprezenta județul Vaslui și Partidul Național Liberal în Parlamentul României. A fost o onoare!

Fiecare zi a fost despre voi. Mi-am dorit să fiu un reprezentant demn al județului nostru și să răspund nevoilor voastre. Fiecare succes a fost, de fapt, succesul vostru, al celor care m-ați susținut și mi-ați oferit încredere. Ați fost alături de mine și la bine, dar mai ales la greu!

Realitatea de după alegerile parlamentare din 1 decembrie a evidențiat faptul că liberalismul a murit în județul nostru, PNL Vaslui neavând nici măcar un reprezentant în Parlament.

Foarte trist, dar adevărat! 

Îmi pare rău că nu am avut șansa de a face mai mult, dar orice luptă pierdută este o lecție învățată. Nu voi renunța la ideile liberale și voi face tot ce îmi stă în putință să fiu sprijin.

Mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături și sper ca îmi veți rămâne aproape în continuare!”, a completat domnia-sa. 

Trebuie citit
Related News