Durerea unui preot hușean: “Vor să-L desființeze pe Hristos!”

0
665




Un preot cu har din Huși, preotul-paroh Neculai Trofin, a lansat pe rețelele de socializare un mesaj extrem de dur la adresa celor care au închis bisericile.









Ajuns la limita disperării, după măsurile din ultimele luni, decise de autorități, preotul vorbește de atacuri la credința strămoșească, de care se fac vinovați cei care au blocat slujbele și au impus restricții aberante.
“Cine ești tu să schimbi, ceea ce Hristos a împământenit?”, se întreabă, cu furie, părintele Trofin.

“Am reușit să înțelegem că restricțiile de la slujbe, de la Taine, de la Înviere, sunt spre „binele tuturor”, dar acum când vedem că totul e o făcătură, că se mușamalizează totul, că se umflă numărul morților de Covid 19, că se dau bani familiei defunctului, să spună că a murit de acest virus, că trebuie să avem neapărat un anumit număr de morți… până pe la 2.000… parcă e strigător la cer.

De fapt, acest lucru e o mască, ca aceea pe care musulmanul o impune femeii sale, să nu i se vadă frumusețea acesteia.

Asistăm la o desacralizare, o decreștinare a Europei creștine, prin invazia „voită” a musulmanilor… femeile lor poartă văl (măști)… sunt și acum slugile bărbaților… ca dovadă că nu pot renunța la ele. Cred că e o prelungire a acestei voite legi din subteran, dar nu numai pentru femei, ci pentru toți.

Așadar, e o luptă, daca privim mai în adânc, asupra lui Hristos. Vor să-L desființeze, e ultima zvâcnire. Și noi, cei ce suntem în slujba Lui, suntem primii vizați.

Totuși, credeți că toate indiciile stărilor de urgență le aparțin lor? Ei doar le pun în practică, sunt plătiți pentru aceasta… dar, acum, e pe față, și cine are ochi să vadă… Dau liber acum la slujbe, ca și cum ar fi fost ale lor, și tot ei impun restricții.

Până aici! A, vreți liber la slujbe, ok, dar faceți tot cum vrem noi… e clar. Să vii cu lingurița de unică folosință și cu un „pahar” de acest gen, e o blasfemie.

Cine ești tu să schimbi, ceea ce Hristos a împământenit? Aici trebuie să intervină Patriarhia, Sfântul Sinod, dacă ei nu o fac sunt părtași acestui joc murdar împotriva lui Hristos. Și va fi o schismă, o ruptureă… unii vor rămâne cu Hristos, iar ceilalți cu Cezarul. Și așa se împlinesc profețiile. Dacă slujim lui Hristos, să fim cu El până la sfârșit, dacă asta dorim, dacă nu, rămâneți cu Cezar. Treziti-vă! Doamne ajută!”, este mesajul dureros al preotului Trofin.