Elevii Școlii Sanitare “Radu Miron” se pregătesc în Germania, la Dresda

0
954




Pentru cursanții Școlii Sanitare Radu miron, pregătirea professională înseamnă calitate astfel că, sprijiniți de un proiect European, 56 de elevi ai școlii vor efectua un stagiu de pregătire în Germania. Pe 1 iulie, al doilea grup de elevi ai plecat către Dresda, acolo unde vor efectua stagiul.









Astfel, asociația Centrul de Studii „Luceafărul”-Școala Sanitară  „Radu Miron”  Vaslui coordonează proiectul finanțat de Uniunea Europeană cu suma de 145 152,00 euro, prin programul pentru educație ERASMUS|,  Formare Profesională (VET).

Proiectul Erasmus+ ”Profesia de asistent medical – garanția promovării și menținerii sănătății ființei umane” are ca scop efectuarea de către 56 elevi de la  specializarea asistent medical generalist, nivel V (postliceal), a unui stagiu de practică, în lunile iunie 2021 și iulie 2021, la WBS TRAINING AG, Dresda, Germania.

Proiectul are ca scop îmbunătățirea competențelor profesionale ale viitorilor asistenți medicali generaliști, în vederea creșterii calității actului medical din unitățile medico-sanitare și îmbunătățirii stării de sănătate a populației. În perioada 14.06-02.07.2021, 28 de cursanți ai școlii Postliceale ”Radu Miron” se află în orașul Dresda din Germania într-un stagiu de practică în care își dezvoltă  competențe profesionale și de utilizare a echipamentelor de ultimă generație din domeniu medical. Tematica mobilității acestora este ”Metode și tehnici moderne de îngrijire a bolnavilor”.

Pe data de 01 iulie 2021, al doilea flux de alți 28 de cursanți ai școlii Postliceale ”Radu Miron” se îndreaptă spre Centrul de formare profesională WBS Training AG Dresda,  unde vor efectua instruire practică pentru perioada 05.07-23.07.2021, pe tema: ”Acordarea primului ajutor și combaterea infecțiilor nozocomiale”. Participanții beneficiază de sprijin financiar individual considerabil pentru  acomodare: cazare, masă, transport dar și de activități culturale.

Pregătirea profesională a cursanților la standarde de calitate recunoscute la nivelul Uniunii Europene este un punct de atractivitate pentru absolvenții de liceu, cu și fără diploma de bacalaureat, care aleg să se înscrie la specializările acreditate  de la Scoala Sanitară ”Radu MIRON”:

-ASISTENT MEDICAL GENERALIST: locuri pentru școlarizare gratuită (curs de limba germană, loc de muncă asigurat în Germania)  și locuri cu taxă;

-ASISTENT MEDICAL BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE: locuri cu taxa.

„Așteptăm pe cei care doresc să se înscrie la Școala Radu Miron, în număr cât mare. Aici vor primi instruire la standarde europene și își vor putea găsi, ușor, un loc de muncă în spitalel edin Germania și nu numai”, spune directorul școlii, Mirela Muștiuc.