Este OFICIAL! Șefii Consiliului Județean și cei peste 170 de primari și viceprimari din județul Vaslui primesc bani mai mulți la salariu! (LISTA COMPLETĂ)

0
2597




Camera Deputaților a votat, marți, în calitate de cameră decizională, majorarea salariilor din administrația locală, după mai multe ședințe cu scandal în Parlament. De majorare vor beneficia primarii, viceprimarii, președinții de Consilii Județene și vicepreședinții, precum și angajații din administrațiile locale.









Cu 168 de voturi pentru, 79 împotrivă și 4 de abțineri proiectul de lege a fost adoptat de deputați. Proiectul de lege merge la promulgare, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.

Proiectul de lege reglementează oug 115/2022, prin care se acordă începând cu luna august 2022, o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Amendamentul introdus de deputați prevede majorarea indemnizaţiilor persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale de la 1 noiembrie 2022.

„Prin excepţie, începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017 (…) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 (…), cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021”, prevede textul adoptat.

Concret, salariile primarilor, viceprimarilor și a conducerii CJ Vaslui se majorează cu sume care pleacă de la 1.410 lei, pentru un vicepirmar de comună de până la 3.000 de locuitori, și ajunge la 4.230 lei, pentru președintele Consiliului Județean. Explicația acestor creșteri de indemnizații stă în aceea că salariile tuturor aleșilor locali erau calculate în funcție de nivelul salariului minim din 2019, adică 2.080 lei. Prin decizia Camerei Deputaților, toate salariile aleșilor locali se calculează funcție de salariul minim din 2021, adică de la 2.080, în urmă cu trei ani, la 2.550 de lei, cât este acum. Fiecare salariu de primar, viceprimar sau șef din CJ se calculează cu un anume coeficient, care se înmulțește la salariul minim din 2.550 ei, de aici și creșterile salariale.

Vasile Pavăl, primarul municipiului reședință, va avea 22.950 lei, indemnizație brută, la fel ca și președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, o creștere de 4.230 lei. La Bârlad, primarul Dumitru Boroș va avea un salariu de 17.850 lei, mai mult cu 3.290 lei, față de salariul actual.

USR a anunțat că va contesta din nou la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă care prevede creşterea salariilor primarilor. Deputatul USR Cristian Seidler a declarat marţi că, deşi ordonanţa a fost modificată la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, aceasta este în continuare neconstituţională.

TABELUL COMPLET al salariilor din administrația publică locală vasluiană: