Fostul primar al comunei Stănilești a pierdut procesul cu ANI! Nu va putea candida în 2024!

0
528




”Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Zaharia Liviu împotriva sentinţei nr.11 din 19 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 22 martie 2023”. Este sentința de Curtea Supremă de Justiție, pronunțată de cea mai înaltă instanță judecătorească din România în dosarul 500/45/2021, sentință prin care fostului primar PNL de Stănilești, Liviu Zaharia, pierde, astfel, și ultima cale de atac în instanță.









Decizia ÎCCJ înseamnă că Zaharia nu va putea candida la alegerile locale din 2024, deși anunța peste tot că se va înscrie în campania pentru primărie, anul viitor.

„Persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, spune legislația ANI.

În cazul lui Zaharia, prin dispozițiile legii 161/2003 și pe baza înscrisurilor de la instanța supremă, fostul primar de Stănilești nu va putea candida pe o perioadă de trei ani, de la emiterea sentinței definitive de la Curtea Supremă, adică până în 2026.

Agenția Națională de Integritate a constatat conflictul de interese de natură administrativă în cazul fostului primar al Comunei Stănilești, Județul Vaslui, ZAHARIA LIVIU. 

Acesta ,în calitate de primar a emis acte administrative care au avut ca rezultat un avantaj patrimonial, pentru sine și pentru fiul său, încălcând prevederile art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003, art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.

ZAHARIA LIVIU a încălcat următoarele prevederi legale:

-art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”

-art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.”

-art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Primarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori prevederile  emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”;

-art. 75, lit. a), b) şi e) din Legea nr.  393/2004, potrivit căruia „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia. (…)  e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora”;

-art. 228, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019, potrivit căruia „Regimul general aplicabil conflictului de interese pentru aleșii locali (1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv (…)”;