FOTO, VIDEO Nunta de aur pentru 74 de cupluri din municipiul Vaslui, luni după-amiază, în cea de-a treia zi a Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui! „Să ne fiți alături mulți, mulți ani de acum încolo”, a spus primarul Vasile Paval!

0
1277




Zi specială pentru 74 de cupluri din municipiul Vaslui, care au sărbătorit, luni după-amiază, un eveniment unic în viață, respectiv 50 de ani de căsnicie. Un eveniment aparte pentru municipiul reședință, înscris în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui, un evebiment de suflet al primarului municipiului Vaslui. Emoționat, primarul municipiului reședință, Vasile Pavăl, le-a mulțumit celor care, timp de 50 de ani, au construit acest oraș și au învățat secretul vieții în doi, într-o viață atât de grea. Ca un veritabil ofițer al Stării Civile, primarul Vasluiului le-a transmis pensionarilor prezenți că i-a așteptat ”un an de zile”.









”Bună ziua și bine v-am găsit în această zi de sfântă sărbătoare. Continuăm și în acest an o tradiție devenită atât de scumpă inimilor vasluienilor, o tradiție care înseamnă respect, considerație și recunoștință. Este o zi în care dorim să vă dăruim gânduri, cuvinte frumoase și alese. Este prinosul nostru pentru voi, cei care ați știut să vă păstrați alături, într-o conviețuire armonioasă. Avem nevoie de sfatul vostru, de experiența voastră de viață/ Pentru tot ceea ce ați făcut pentru Vaslui, vă mulțumesc”, a spus primarul Pavăl, în prezența președintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a protopopului de Vaslui, preot Adrian Chirvasă.

Cu această ocazie, cele 74 de cupluri au primit din partea primarului Vasile Pavăl certificate de căsătorie şi diplome într-un cadru festiv din care nu au lipsit şampania, pişcoturile şi buchetele de flori. Într-o atmosferă de sărbătoare, cu toţii şi-au amintit cele mai frumoase momente ale tinereţii şi au retrăit momentul căsătoriei, dar şi jumătatea de secol trăită împreună, cu bune şi cu rele.

„Faceți parte dintr-o generație cu trăsături specifice, pe care poate nu o să le mai întâlnim la generațiile viitoare. Cred că fiecare dintre cei prezenți în această sală, trecând peste limitele evenimentului simbolic a împlinirii a 50 de ani de căsnicie, își dă seama că generația aceasta s-a născut, s-a instruit, a acționat în cealaltă ordine socială și a trecut și în cei 30 de ani a acestei ordini sociale. Cred că este printre ultimele generații care a construit România așa cum este ea astăzi, pe care foarte mulți o criticăm, dar ar trebui să avem reținerea necesară și să o lăudăm, pentru că este exact ceea ce am putut noi să facem”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, invitat la eveniment.