I-au bătut mascații la ușă, după ce și-a falsificat diploma de licență! A ”uitat” să declare și cele 7 locuințe pe care le deținea!

0
371

Luni, 7 noiembrie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, au efectuat 2 percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și fals în declarații.

Perchezițiile au fost efectuate la proprietățile unei persoane, care ar fi prezentat, pentru angajarea la o instituție, în funcția de auditor public extern, o diplomă de licență, care nu ar corespunde realității, în sensul că documentele necesare pentru susținerea examenului de licență ar fi falsificate.

De asemenea, cu aceeași diplomă, ar fi ocupat, anterior, funcția de șef serviciu financiar-contabil într-o instituție publică locală, specializată în ocrotirea și protecția copilului.

Totodată, aceasta nu ar fi completat corespunzător declarația de avere, prin omiterea declarării a 7 imobile.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru realizarea activităților de urmărire penală și dispunerea de măsuri.