În ce condiții se vor sacrifica mieii, în preajma Paștelui. Kilogramul de miel a ajuns la 45 lei, la Vaslui

0
615

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat în ce mod se vor putea sacrifica și vinde mieii, în acest an mieii. Nu se știe în ce mod va evolua prețul la carnea de miel, care se vinde acum cu 45 de lei/kg, în județul Vaslui.

Autoritatea, prin Direcțiile Sanitar-Veterinare județene, inclusiv la Vaslui, va face o serie de controale, atât în trafic, pentru transportul animalelor ,dar și în piețe agroalimentare, abatoare, centre de sacrificare temporare, unități de tranșare, procesare și depozitare a alimentelor, precum și în unități de vânzare cu amănuntul (măcelării, restaurante, cofetării, hipermarketuri etc.).

Controalele se vor desfășura între 19 martie – 19 aprilie 2025 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Ortodoxe). Pe durata acestei perioade, la sediile DSVSA și CSVSAO va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

De săptămâna viitoare, se pot depune cereri pentru deschiderea unor puncte de sacrificare temporare în vederea înregistrării sanitar-veterinare.

”Începând de săptămâna viitoare, oricine poate să depună cerere pentru înregistrarea din punct de vedere sanitar-veterinar. Noi alocăm personal care să supravegheze sacrificările respective.

Procedura este una simplă. Mai mult, toate aceste puncte de sacrificare temporare o să beneficieze de condiții de relaxare și flexibilizare de la condițiile generale impuse de regulamentele Uniunii Europene privind funcționarea acestora.

E nevoie de un spațiu limitat, o sursă de apă, respectarea condițiilor minime de igienă și de manipulare. Foarte important: animalele să fie sănătoase și carcasele salubre”, a spus vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu.

Iată și modul în care vor fi sacrificați mieii pentru sărbătorile Pascale:

  • Se va realiza doar în abatoare autorizate sau în centre de sacrificare amenajate temporar, respectând normele de igienă și bunăstare animală.
  • Transportul mieilor va fi verificat de inspectorii DSVSA și de reprezentanții Poliției pentru a asigura respectarea condițiilor sanitar-veterinare.
  • Funcționarea centrelor de sacrificare temporară va fi permisă doar în perioada 9 – 19 aprilie 2025, între orele 07:00 – 17:00.

În zonele afectate de restricții sanitare din cauza Pestei Porcine Africane (PPA) sau a scrapiei, transportul și sacrificarea mieilor vor fi supuse unor analize de risc suplimentare.

Carnea de miel:

– Va fi comercializată doar cu certificat sanitar-veterinar și marcată corespunzător.

– Carnea obținută în spațiile de sacrificare temporare poate fi vândută doar direct consumatorilor, nu și altor unități alimentare.

– Transportul și depozitarea cărnii trebuie să respecte normele sanitar-veterinare privind igiena și temperatura adecvată.

– Marcarea cărnii obținute în centrele temporare se va face cu o ștampilă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, conținând indicativul județului și un cod numeric atribuit de DSVSA.