Inamicul nr. 1 al vasluienilor, ambrozia, crește în neștire prin oraș! Poze incredibile trimise de un cititor Vasluianul.ro!

0
392

Un cititor Vasluianul.ro ne-a trimis, joi seara, câteva poze cu un adevărat lan de ambrozie care crește necontrolat în zona cimitirului Eternitatea, pe strada Ion Creangă, în spatele fostului liceu de cooperație. Sunt imagini incredibile cu o plantă care ar trebui stârpită cât mai grabnic, pentru că, s-a dovedit științific, ambrozia provoacă mari probleme în respirație și poate conduce și la decesul unor persoane sensibile. ”Vă rugăm, faceți ceva, aici este un focar mortal, au ajuns plantele de ambrozie la aproape doi metri înălțime, de ani de zile sunt netăiate”, ne-a sesizat vasluianul

România este în fruntea unui clasament în ceea ce priveşte grăunciorii eliberaţi de ambrozie în atmosferă, iar conform specialiştilor, partea de vest a ţării este foarte afectată, la fel ca zona Ilfov-Bucureşti. Acesta este inamicul care înmulţeşte cazurile de COVID-19 în anumite zone ale ţării.

Asocierea dintre cele două patologii, COVID-19 şi ambrozia sau polenul, poate declanşa o adevărată furtună perfectă, spun medicii.

„Ambrozia ne creează mari probleme în fiecare perioadă. Dacă adăugăm şi poluarea din marile oraşe, umezeala, praful, vedem că avem deja o constelaţie ce poate să creeze mari probleme de sănătate, mai ales celor din grupele vulnerabile. Atenţie mare la prevenţie, este foarte importantă. Banala schimbare a hainelor la intrarea în casă este foarte importantă sau evitarea zonelor în care cantităţile de polen cresc”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic primar la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi, potrivit „Adevărul”.

Alergia la polen nu poate fi ignorată. O singură plantă matură de ambrozie poate elibera în atmosferă miliarde de grăunciori de polen, dar şi zeci de mii de seminţe, care îşi păstrează calităţile chiar şi timp de 40 de ani. Perioadă maximă de polenizare este cea cuprinsă între lunile august şi septembrie, ajungând chiar şi în luna octombrie.