VIDEO Explozie într-o parcare din Vaslui! Opt autoturisme distruse sau avariate, după ce o autoutilitară a luat foc

Un incendiu puternic izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o parcare din cartierul 13 Decembrie, din municipiul Vaslui, a provocat pagube uriașe. O autocamionetă a fost cuprinsă de flăcări, iar incendiul s-a extins rapid la autoturismele aflate în apropiere.

Liniștea locatarilor a fost spulberată în jurul orei 01:00, când mai multe bubuituri puternice au fost auzite în zonă. Potrivit primelor informații, autocamioneta ar fi luat foc, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric.

Martorii spun că rezervorul de motorină al autovehiculului a explodat, iar bucăți din acesta au fost proiectate în jur, lovind și avariind grav mașinile parcate în apropiere. Oamenii au sunat imediat la 112 și au încercat să intervină cu stingătoarele din dotarea autoturismelor, însă flăcările erau deja prea puternice pentru a putea fi controlate.

Șoferul autocamionetei a fost alertat de vecini, însă nu a mai putut ajunge în apropierea vehiculului din cauza intensității incendiului.

La fața locului au intervenit pompierii militari, care au reușit să lichideze incendiul și să împiedice extinderea acestuia la alte autovehicule. Cu toate acestea, bilanțul este unul dezastruos: opt autoturisme au fost afectate de incendiu, dintre care trei au fost distruse aproape în totalitate. Alte cinci mașini au suferit avarii importante, proprietarii urmând să evalueze valoarea pagubelor.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incendiului și împrejurările în care autocamioneta a luat foc.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.

Trebuie citit
Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.