Infractor moldovean, dat în urmărire în Germania, prins la Vama Albița! Fugea de o pedeapsă grea!

0
360




Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Germania, pentru săvârşirea de infracțiuni contra persoanei, pe teritoriul acestui stat.









În data de 11 iulie a.c., în jurul orei 20.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 36 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare de către autorităţile din Germania, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra persoanei, pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui.