Județul Vaslui va fi inclus în Alianța regională pentru Reconstrucția Ucrainei

0
630

Un număr de 11 județe – Vaslui, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sășaj, Suceava – precum și Agențiile Regionale de Dezvoltare Nord-Vest și Nord Est vor constitui ”Alianța regională pentru Reconstrucția Ucrainei”. 

Conform raportului supus atenției consilierilor județeni vasluieni, în ședința din 27 mai, ”prin acest acord de parteneriat, ne propunem  să sprijinim procesul prin care Ucraina poate asimila modelele de dezvoltare specifice Uniunii Europene, precum și să facilităm integrarea în programele de finanțare europene, esențiale pentru susţinerea reconstrucției, și dezvoltarea sustenabilă a Ucrainei în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

În contextul războiului cu Federația Rusă, Ucraina se confruntă cu provocări economice și deteriorări ale infrastructurii naţionale  majore, iar prin acest parteneriat, ne propunem să contribuim la procesul de susţinere şi revitalizare a economiei ucrainene, având în vedere experiența și resursele noastre în domeniul dezvoltării locale, regionale și al cooperării transfrontaliere”.

Ce va însemna și cum se va derula acest proiect de ajutorare a Ucrainei? Parteneriatul ”Alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei” urmărește realizarea unor pași bine stabiliți:: 

1.1.  Identificarea și dezvoltarea infrastructurii existente și a punctelor strategice de conectare a infrastructurii dintre judeţele regiunilor Nord-Vest, Nord-Est şi Ucraina

1.2.  Crearea unui cadru comun pentru atragerea investitorilor și a fondurilor internaționale destinate susţinerii dezvoltării.

1.3.  Constituirea unei rețele de huburi logistice integrate inter-regional pentru facilitarea transportului de bunuri și materiale către Ucraina. 

1.4.  Dezvoltarea de „Solidarity Lanes” care să asigure fluiditatea lanțului de aprovizionare necesar procesului de reconstrucție.

1.5.  Sprijinirea colaborării inter-instituționale (regiuni/oblasts, ONG-uri, UAT-uri, Universități – promovarea unor programe de schimb de experiență).

1.6. Elaborarea unei strategii privind înființarea unui fond regional de investiții dedicat companiilor care doresc să investească în cele două regiuni de dezvoltare, în vederea sprijinirii reconstrucției Ucrainei.