Gest impresionant de solidaritate în cadrul turneului caritabil de fotbal organizat de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, pentru sprijinirea lui Bogdan Constantin Spuză. Organizatorii au anunțat lansarea unei licitații speciale, având ca obiect tricoul fotbalistului Louis Munteanu, donat de tânărul internațional român și familia acestuia.
Licitația pornește de la suma de 500 de lei și se va încheia sâmbătă, 23 mai 2026, la ora 15:00. Participanții trebuie să liciteze exclusiv în comentariile postării oficiale, fiecare nouă ofertă fiind obligatoriu cu minimum 50 de lei mai mare decât precedenta.
Bogdan Constantin Spuză, un tânăr tată, a fost diagnosticat cu tromboză venoasă și are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală în Italia. Costurile operației și tratamentului sunt estimate la aproximativ 50.000 de euro.
Scopul turneului caritabil și al acestei licitații este strângerea fondurilor necesare pentru ca Bogdan să poată beneficia de tratamentul salvator.
Organizatorii fac apel la iubitorii fotbalului, susținătorii sportului și la toți cei care pot ajuta să se alăture acestei campanii umanitare.
Conturi pentru donații:
Cont LEI:
RO46CECEC001946416574711
Cont EURO:
RO75CECEB000B2EUR2779175
Revolut:
RO71REVO0000171165586211
De asemenea, cei care doresc să sprijine cauza o pot face și prin contract de donație, cu sprijinul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
