Mesajul deputatului Eduard Popica, de Ziua Principatelor Române: „Să fim mândri de personalitățile județului Vaslui”

0
411

MESAJ…

„24 ianuarie-Ziua Principatelor Române!

Data de 24 ianuarie este una dintre cele mai importante aniversări din istoria României. În 1859 avea loc dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, mai întâi în Moldova și apoi în Țara Românească, înfăptuindu-se astfel unirea celor două țări române.

Hușenii și bârlădenii se luptă pentru statutul de concitadini ai lui Cuza, însă nu trebuie să uităm că județul Vaslui este legat sufletește de numele domnitorului, un simbol al unității statale.

În afară de Cuza, județul a mai dat alte personalități care au contribuit la înfăptuirea unirii. Vorbim de Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Costache Epureanu, Theodor Rosetti, mare parte dintre ei deținând funcții importante în statul român.

De aceea, trebuie să ne cinstim valorile poporului român și să celebrăm împreună Unirea Principatelor.

La mulți ani, România!”

Cu aleasă considerație,
Eduard-Andrei Popica,
Deputat PSD de Vaslui