Deputatul USR Mihai Botez propune ca directorii de școli să fie aleși prin concurs organizat de fiecare unitate de învățământ

Deputatul USR de Vaslui, Mihai Botez, susține un proiect legislativ care urmărește descentralizarea și depolitizarea sistemului de educație, prin schimbarea modului în care sunt desemnați directorii unităților de învățământ.

Inițiativa prevede ca toate concursurile pentru funcțiile de director și director adjunct să fie organizate direct de fiecare școală, prin intermediul Consiliului de Administrație, și nu de inspectoratele școlare, așa cum se întâmplă în prezent.

Potrivit inițiatorilor, actualul sistem favorizează influența politică în numirea conducerii școlilor, în condițiile în care inspectorii școlari generali sunt numiți politic, iar procesul de selecție nu reflectă întotdeauna criterii de competență.

Mihai Botez: „Depolitizarea învățământului începe atunci când directorii sunt aleși pe baza competenței”

Deputatul vasluian consideră că responsabilitatea pentru alegerea conducerii unei școli trebuie să revină comunității educaționale.

„Depolitizarea învățământului începe atunci când directorii sunt aleși pe baza competenței și a încrederii comunității școlare, de către Consiliul de Administrație al școlii, nu în funcție de apartenența politică. Un astfel de mecanism consolidează autonomia instituțiilor de învățământ, responsabilizează factorii implicați în actul decizional și garantează că interesul elevilor și calitatea educației prevalează asupra oricăror considerente politice”, a declarat deputatul USR Mihai Botez.

Contract de management și evaluare anuală

Proiectul legislativ prevede ca directorii declarați admiși să fie numiți pentru un mandat de patru ani, prin hotărârea Consiliului de Administrație al școlii.

De asemenea, aceștia vor încheia un contract de management educațional direct cu unitatea de învățământ, care va include indicatori de performanță clari și va fi evaluat anual.

Potrivit inițiatorilor, criteriile de selecție vor putea fi adaptate nevoilor fiecărei școli, în loc să fie stabilite printr-o metodologie unică la nivel județean.

Mihai Botez susține că proiectul nu urmărește mutarea influenței politice de la un nivel administrativ la altul, ci eliminarea acesteia din procesul de desemnare a conducerii școlilor.

„Descentralizarea reprezintă un principiu esențial al unei administrații democratice: o comunitate care își alege conducerea școlii își asumă și responsabilitatea pentru performanța și dezvoltarea acesteia”, a precizat deputatul USR.

Proiectul de lege a fost inițiat de deputații USR Corina Atanasiu, Ciprian Rigman și Vlad Șendroiu și urmează parcursul legislativ în Parlament.

Trebuie citit
Related News