În perioada 15 – 17 august, peste 340 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor fi în teren, pentru ca evenimentele organizate în această perioadă, fie cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, fie la Zilele culturale ale municipiului Vaslui și zilele unor comune, să se desfășoare în condiții de siguranță.
Astfel, polițiștii vor acţiona, zilnic, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și cu celelalte instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
În fiecare zi, în jur de 30 de polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier. Aceștia vor acționa, zilnic, cu 15 aparate radar, inclusiv cu dispozitivele TrueCam.
Pentru siguranţa dumneavoastră și a bunurilor pe care le posedați, Poliţia vă recomandă:
– Pentru a nu vă strica bucuria zilelor libere este bine ca înainte de a pleca de acasă, precum şi când vă aflaţi în concediu, să vă luaţi toate măsurile de precauţie pentru a nu deveni victima unor infractori.
– În cazul în care plecaţi de la domiciliu de sărbători, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, vă recomandăm să asiguraţi temeinic uşa de acces în imobil şi ferestrele, respectiv uşa de la balcon şi geamul de aerisire de la baie pentru a nu da posibilitatea spărgătorilor de locuinţe să pătrundă în imobil.
Recomandări pentru conducătorii auto:
– Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
– Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
