Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu, președintele ACoR Vaslui: ”Primarii au venituri mai mici decât ale șefului de post sau ale directorului școlii”

0
653




În perioada 05-08 februarie 2023, în Sala Grand Ballroom a Hotelului JW Marriott din București, au avut loc lucrările celei de 26-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România, precum și Consiliul director în ședință ordinară pe semestrul I/2023. Județul Vaslui s fost reprezentat de primarul comunei Fălciu, Neculai Moraru, președinte ACoR Vaslui, primarul comunei Zorleni, Paula Hultoană, dar și de alți primari de comune din județ
 

Această ediție a reunit peste 350 de primari și reprezentanți ai comunelor din toate județele României, precum și reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM), împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale care s-au arătat interesați să identifice cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și stabilirea măsurilor ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.









”Am participat cu mare interes, în aceste zile, alături de primarii județului Vaslui, la cea de-a 26-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România. Concluzia discuțiilor purtate în aceste zile la București este că s-au făcut pași importanți pentru transformarea administrației publice locale și îmbunătățirea vieții cetățenilor, dar încă avem de parcurs un drum lung împreună. Mesajul cu care ne întoarcem acasă este că trebuie întărit parteneriatul între Parlamentul României, singura autoritate legiuitoare a țării, și primari, cei care aplică legislația.

Satul românesc este o vatră de cultură, o vatră de identitate prin tradiții, obiceiuri, meșteșuri și oamenii care le conservă și le duc mai departe. Fără o identitate clară a satului românesc, a satului vasluian, este greu să ne gândim la un viitor în care satul să aibă cu adevărat forța de a rezista în continuare. Cred în capacitatea primarilor de a schimba în bine, de a dezvolta comunitățile pe care le administrează”, a spus Neculai Moraru, președinte ACoR Vaslui.

Printre temele importante supuse dezbaterii în aceste patru zile s-au numărat dezvoltarea rurală în cadrul Comitetului European al Regiunilor, parteneriatul estic, salariul primarilor pe categorii de unități administrativ-teritoriale și diferențele dintre ele, numărul de consilieri locali în raport cu numărul populației, comuna cu cel mai mic număr de locuitori și altele, realizându-se de asemenea o analiză a problemelor cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autorităților administrației publice locale.

”Este important, consider eu, ca vocea conducătorilor de UAT-uri să se audă mai puternic în societatea românească, în general, în cea vasluiană, în mod particular, inclusiv pe subiecte sensibile precum veniturile în administrația locală, astfel încât românii să cunoască realitatea. Sunt peste 800 de UAT-uri în România fără secretar general, primarii au venituri mai mici decât ale șefului de post sau ale directorului școlii, să stie că responsabilitățile și riscurile unui ales local sunt uriașe – de la gestionarea situațiilor de urgență până la tot ce ține de stare civilă, de fond funciar, de obiective de investiții și asigurarea serviciilor publice de interes local”, mai spus Neculai Moraru.