O casă din Dodești, distrusă complet de un incendiu!

0
890

Finalizare intervenție incendiu locuință în localitatea Dodești, comuna Dodești:

incendiu dodesti 2

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea  Dodești, comuna Dodești.

La sosirea echipajului de intervenție, deja se produsese explozia unei butelii tip GPL (butelie aflată în bucătărie), iar incendiul se manifesta prin ardere generalizată, existând pericol de propagare la un grajd de animale și la o casă aflată foarte aproape de focar (mai puțin de trei metri).

Echipajul de pompieri a lucrat pe două sectoare de intervenție, unul pentru lichidarea incendiului, iar celălalt, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După lichidarea incendiului, s-a constatat că toate bunurile aflate în locuința de aproximativ 80 metri pătrați, fie au ars, fie au fost distruse de explozie. Nu au existat victime umane.

incendiu dodesti 1

Au fost salvate animalele din grajd, grajdul de animale, precum și locuința aflată în imediata apropiere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea de lichide combustibile.