O șoferiță de 51 de ani a zburat cu autoturismul proprietate într-un șanț de pe marginea drumului, la Gura Văii! Se grăbea și nu a mai putut controla mașina!

0
923

Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru asigurare măsuri PSI, evaluare și acordare îngrijiri medicale victimei unui accident rutier produs pe DN 24A, între localitățile Gura Văii și Huși.

În accident a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătoarea auto. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism avariat și ieșit în afara carosabilului, iar conducătoarea auto fusese evacuată.

Victima, în vârstă de 51 ani, a primit îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de cazuri. Mașina este distrusă complet.