Home Local Ploile torențiale au provocat pagube importante în comuna Vinderei. Peste 26 kilometri...

Ploile torențiale au provocat pagube importante în comuna Vinderei. Peste 26 kilometri de drumuri au fost afectate

0

Views: 39

Primarul comunei Vinderei, Ionuț Ghiur, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, după ce precipitațiile abundente căzute în perioada 6–7 iunie au produs pagube importante la drumurile din satele componente.

Potrivit dlui Ghiur, verificările efectuate în teren de viceprimar și echipele Serviciului de Gospodărire Comunală au evidențiat distrugeri semnificative în mai multe sate.

Raportul înaintat către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, Instituția Prefectului și Consiliul Județean Vaslui arată că au fost afectate 26.660 metri liniari de străzi și drumuri sătești, 4.033 metri liniari din drumul județean DJ 242G, 4 podețe, 20 metri liniari de rigole betonate.

drumuri inundati vinderei 23

Din fericire, fenomenele hidrometeorologice nu au provocat victime și nu au fost înregistrate gospodării afectate.

”Documentația necesară a fost înaintată instituțiilor competente, iar în perioada următoare așteptăm deplasarea comisiei de constatare a pagubelor produse de fenomenele hidrometeorologice.
Între timp, utilajele și personalul SGCV continuă intervențiile pentru menținerea circulației și limitarea efectelor produse de aceste fenomene”, anunță primarul de la Vinderei.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version