Polițiștii pregătesc proteste! ”De la 1 decembrie, sancționați contravențiile oamenilor doar cu AVERTISMENT”, este mesajul Sindicatului Europol către polițiștii din toată țara

0
1105




Sătui să fie mințiți și ingnorați de clasa politică, în privința drepturilor salariale, polițiștii români ies la proteste publice. În perioada 13-15 decembrie, Prefecturile – inclusiv cea de la Vaslui – vor fi pichetate de polițiști, care își cer drepturile. Sindicatul Europol face un apel către toți polițiștii din România, ca măsură de protest, să nu mai aplice amenzi celor care săvârșesc diverse contravenții, începând cu 1 decembrie.









”Facem un apel către toți polițiștii, sindicalizați sau nesindicalizați, să participe activ la programul de proteste pe care l-am pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activității. Vă reamintim că medicii și-au obținut drepturile salariale și majorări doar prin oprirea activității, cadrele didactice au avut zeci de mii de oameni în stradă, grefierii și-au apărat pensiile de serviciu prin refuzul de a mai intra în ședințele de judecată, inclusiv magistrații, care au același regim al interdicțiilor, au întrat în “grevă” pentru a protesta față de atacurile concertate asupra Justiției.

De la cei tineri până la cei cu experiență, de la agenți la ofițeri, de la cei cu funcții de execuție la cei cu funcții de conducere, cu TOȚII trebuie să arătăm că suntem indispensabili într-o societate. De aceea vă cerem să distribuiți masiv programul protestelor și să participați activ la aplicarea măsurilor de protest, după cum urmează:

1. Începând cu 1 decembrie 2021, să manifestați indulgență maximă față de cetățenii care săvârșesc contravenții și să sancționați în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal;

2. În perioada 1-31 decembrie să completați notificările către unități în care să vă exprimați dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care nu le aveți în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022;

3. Să fiți prezenți la protestele care vor avea loc:

      > în 13-15 dec 2021 în fața Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual județele și datele, în funcție de disponibilitatea colegilor de a participa la protest);

      > în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în fața MAI;

      > în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în fața sediului PSD, între 12:00-14:00 în fața sediului PNL iar între 14:30-16:00 în fața sediului UDMR.

Va fi pentru prima dată când polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice care asigură guvernarea țării și asta pentru a le aduce aminte că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care au votat-o toate partidele, trebuie să fie aplicată fără nicio excepție, de la 1 ianuarie 2022”, este mesajul postat de Sindicatul Europol.