Prăpăd pe DE 581! Inconștiența la volan face victime, doi bolizi de lux au fost distruși după o ciocnire violentă!

0
880




Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare /deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DE 581.









În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, unul dintre acestea fiind răsturnat în afara carosabilului. Toate cele cinci persoane aflate în cele două autovehicule se autoevacuaseră până la sosirea echipajelor de intervenție.

Dintre cele cinci persoane, doar două au necesitat ușoare îngrijiri medicale, însă după acordarea primului ajutor au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile PSI specifice.
Circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.