Actualitate

Prefectul Daniel Onofrei a participat la sfințirea mănăstirii de la Drăgești

Duminică, prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a participat alături de sute de credincioși, la slujba de sfințire a Mănăstirii “Pogorârea Duhului Sfânt” din localitatea Dragești, comuna Todirești.

Într-o atmosferă plină de smerenie și bucurie, s-a desfășurat slujba de sfințire a Mănăstirii, un eveniment mult așteptat de către credincioșii din această zonă și nu numai.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ignatie, Episcopul Husilor, Înalt Preasfințitul Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului și un impresionant sobor de preoți.
La finalul slujbei, a fost sfințită și Casa Pelerinilor „Teofil Părăian”, o construcție care îi găzduiește pe toți cei ce vin să se închine la mănăstire. Această casă reprezintă un adăpost spiritual și un loc de întâlnire pentru toți cei ce caută liniștea și harul divin.
„Adresez sincere mulțumiri Preasfințitului Ignatie, Episcopul Husilor, Înalt Preasfințitului Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului pentru binecuvântarea lor și pentru participarea la această manifestare.
De asemenea, doresc să exprim recunoștința mea față de toți cei implicați în construcția și amenajarea lăcașului de cult.

Eforturile și devotamentul lor au făcut posibilă realizarea acestui loc sacru, unde credincioșii se pot închina și se pot conecta la spiritualitate. Închei prin a spune că Mănăstirea “Pogorârea Duhului Sfânt și Casa Pelerinilor „Teofil Părăian” vor rămâne repere spirituale și locuri de binecuvântare în inimile noastre.

Ele vor continua să ofere adăpost și împlinire spirituală tuturor celor care le vor vizita”, a declarat prefectul Daniel Onofrei .

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Un tânăr din Hoceni a fost oprit de Poliția Rutieră Vaslui. Acum, are dosar penal

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reținut un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din…

2 ore ago

Criminala Alinei Ciobanu a primit 16 ani de închisoare! Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța

Tânăra în vârstă de 19 ani, Loredana Atănăsoaie, care anul trecut și-a ucis prietena, pe…

14 ore ago

ISU Vaslui: Stație de autobuz spulberată, după o ciocnire între două autoturisme, pe DE 581

Pompierii din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și…

23 de ore ago

A căzut fațada de pe blocul Corevas, la doi pași de primăria Vaslui. Nu sunt pagube, nici victime

Miercuri noaptea, la ora 23.15, un apel la 112 anunța că fațada blocului Corevas, bl.…

24 de ore ago

Un elev de la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”, din Bârlad, a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Geografie

Cosmin-Ioan Dulgheru, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, a…

o zi ago

ACUM Accident grav pe DE 581, în zona popasului de la Sârbi! Salvatorii se îndreaptă spre locul accidentului

Eveniment grav petrecut pe Drumul European 581, la intersecția cu drumul care duce spre satul…

o zi ago