Preot în închisoare, deși trebuia să fie eliberat din martie!

Preot în închisoare, deși trebuia să fie eliberat din martie!

Gheorghe Damian, unul dintre cei trei preoți condamnați în procesul de șantaj contra fostului episcop de Vaslui, Corneliu Onilă, stă închis în penitenciar, deși îndeplinea condițiile de liberare condiționată încă din martie.

Preotul Damian – care nu a fost caterisit din preoție, în ciuda bârfelor de tot felul care circulă prin județ! – este “victima” pandemiei de coronavirus, care a suspendat toate procesele penale pe perioada stării de urgență.

Surse apropiate familiei susțin că “ar fi trebuit să iasă încă din martie, îndeplinește toate condițiile, însă situația cu Covid 19 face ca el să stea degeaba în penitenciar”.

Judecătoria Vaslui a analizat, ieri, cererea de liberare condiționată a preotului Gheorghe Damian, cel care a ctitorit biserica din curtea Spitalului Județean de Urgență (foto).

“Față de lipsa exemplarului original al propunerii înaintate de Penitenciarul Vaslui, pentru a se solicita prezența unui procuror din cadrul DNA, amână cauza și acordă termen de judecată la data de 27.05.2020”, au decis procurorii.

Practic, la termenul de ieri, Damian ar fi putut fi pus în judecată, însă pandemia de coronavirus a făcut ca documentele de la Penitenciar să parvină în copie, nicidecum originalele. În plus, nici procurorii DNA nu se înghesuie să vină la procese, în aceste zile de pandemie.

“Stă degeaba acolo, trebuia să fie pus în libertate. A îndeplinit condițiile legale pentru liberare condiționată, însă este victima procedurilor impuse de pandemie.

Sperăm ca, pe 27 mai, să fie liberat. Multă lume, inclusive preoți din județ, se întreabă cum de acei trei preoți au fost condamnați, în timp ce preotul de la Deleni slujește fără probleme, deși de la acest preot Ursac a pornit totul”, spun surse apropiate familiei, pentru Vasluianul.ro.

Se pare că nici zvonurile privind caterisirea preoților condamnați nu ar fi reale, câtă vreme judecata bisericească nu s-a terminat, pentru că nu este finalizată perioada de detenție, iar preoții nu au apucat să se apere, spun aceleași surse.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

10 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

14 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

14 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

15 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

15 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago