Președintele Clubului Fermierilor din România, ing. Dan Hurduc, managerul Evel-H Company, militează pentru dezvoltarea sistemului de irigații la nivel național

0
455




Clubul Fermierilor Români, reprezentat de inginerul vasluian Dan Hurduc (președinte) și Bogdan Chiripuci (manager proiecte și programe pentru agricultură), a participat recent la o discuție de lucru privind proiectul propus de organizația noastră – realizarea unei strategii naționale de gestionare integrate a apei și a solului în agricultură. La întâlnire au participat reprezentații Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (ministru, consilier cu expertiză în zona de administrare bazinală a apelor și directori ai agențiilor aflate în subordine: Direcția Managementul Riscului și Siguranța Barajelor și UMP Controlul Poluării cu Nutrienți) și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (ministru, director ANIF, director Direcția Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar).









Clubul, prin vocea președintelui Dan Hurduc, consideră că ”România are nevoie mai mult că niciodată de asigurarea unui cadru de convergență și coerență, care să înglobeze toate măsurile și proiectele care privesc gestiunea apei și a solului pentru agricultură”. ”Este necesară o coordonare care să consolideze în mod eficient, responsabil și sustenabil nevoia asigurării securității alimentare a României, urmărind, în același timp, respectarea obiectivelor europene specifice noilor schimbări din zona de mediu și climă”, a afirmat managerul Evel-H Company.

Creșterea competitivității agriculturii românești prin modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative nu mai poate fi amânată, spune Hurduc, deoarece situația actuală deja înregistrează efecte negative continue la nivelul următoarelor aspecte de interes național:

  • degradarea solurilor (compactare, saraturare secundară, poluare și eroziune prin scurgere la suprafață etc.);
  • poluarea apelor de suprafață și freatice;
  • imposibilitatea efectuării lucrărilor agricole la timp și în condiții optime;
  • creșterea riscului de inundații;
  • pierderi de producție, asociate cu pierderi de suprafață de cultură prin băltiri/secetă pedologică;
  • periclitarea sustenabilitatii activităților agricole din aceste zone.

La finalul întâlnirii, s-a convenit crearea unui grup de lucru comun care va avea rolul de a identifica disfuncționalitățile actuale și de a transmite propuneri menite să deblocheze anumite situații inter-instituționale, în vederea identificării de soluții aferente problemelor cu care se confruntă fermierii.